„Pre-texte” de Marius Iorga

În majoritatea prozelor din cartea „Pre-texte”, ce cuprinde un număr de nouă titluri, autorul stăruie asupra unui echilibru între tragic și comic, cu un iz de implicare strict filozofică uneori, alteori cu detașare, însă de același iz. Autorul încearcă – și reușește – să creeze o sursă de mister prin concentrarea atenției pe unele obiecte, însă printr-o fantă îngustă a subiectivității, dar majoritatea fazelor și obiectelor rămân în obscuritate, în neclar, în misterios. Posedă o tehnică deosebită a suspansului, realizează o psihanaliză, descriind evenimente imponderabile din inima omului. Cultivă nuanțarea echivocului cu aplomb și adâncime. Încearcă – și reușește cu brio – dilatarea psihologiei obișnuite, împingând-o până la a fi de nerecunoscut, iubește ciudățeniile și excepțiile. Prozele sale par un amestec de hazard și necesitate. Excelează printr-un stil enigmatic, cultivă imprevizibilul și chiar perplexul. Mânuiește narațiunea și dialogurile cu dezinvoltură, inoculându-ți imaginea unui autor care compune cu o deosebită ușurință. Frazele sunt scurte, expresiile simple, dar au o subtilitate deosebită, ascunsă. Unele bucăți de proză trebuie citite de mai multe ori pentru a le descoperi toate ascunzișurile și materialitatea tensionată a trăirilor, mai ales că utilizează subtilitățile oximoronului. În unele bucăți de proză autorul prezintă viața ca o permanentă intrigă, face „disecție” în suflete, se prefigurează o încercare de a prezenta diferența dintre orgoliu și mândrie. Prozele par o „poezie a omului mâncat pe dinăuntru”. Practică antiteza, antifaza, răsturnările de roluri și situații stilistice, modalități de implicare și prezentare curioase: vezi „Un om, așa cum nu este”, „Drum spre…”. Are o predilecție pentru personaje enigmatice, vezi bucata de proză „Doi”, și oferă rezolvări neprevăzute a la Henri James. Aproape în orice bucată de proză autorul urmărește o combustie lentă, dar sigură, a personajelor. El își iubește eroii, deși îi critică permanent, dar cu blândețe și, aș putea spune, parafrazându-o pe Viorica Stavilă, că „este omul care vrea să rămână uman”. (Vasile Ponea, aprilie 2000)